Uneori produsele topice pe care le folosești acasă par să dea rezultate. Apoi, pe când răsuflii ușurat, aceasta își reia locul pe tenul tău. Află din acest articol ce poți să faci pentru a ataca sursa acneei și cum previi reapariția ei
80% din adolescenți și adulți suferă de acnee. Cu toate că nu este o afecțiune care să îți pună în pericol sănătatea, oamenii de știință au descoperit că tinerii care nu au probleme accentuate cu această afecțiune au cu 30% mai multă încredere de sine decât cei care se confruntă cu ea.
Chiar dacă uneori simți că ai încercat toate opțiunile pentru a o trata, trebuie să știi că există soluții care chiar rezolvă această problemă, încă de la rădăcina ei. Nu o ignora spunându-ți că ”va trece cu timpul” și nu îi da voie să se dezvolte nestingherită, fiindcă aceasta nu prea are cum să dispară de la sine. Decât dacă ești dispus să aștepți câțiva ani de zile, și poate nici atunci. Deci e momentul să preiei controlul și să aflii cum o poți vindeca.
Pentru început, dă-mi voie să îți spun câteva cuvinte despre tipurile de acnee; în felul acesta, vei identifica mai ușor în ce categorie te situezi tu și ce poți să faci pentru a o trata.
Comedoanele pot fi deschise (puncte negre), sau închise (albe). Cele negre apar atunci când foliculii piloși sunt blocați de sebum, bacterii sau celule moarte ale pielii. Culoarea neagră este dat de sebumul care, atunci când e expus la oxigen, devine negru. Punctele albe apar atunci când porii sunt complet blocați.
Pustulele (coșurile) sunt acele leziuni inflamate, ce apar în urma porilor înfundați. Papulele, la fel ca și pustulele, sunt și ele inflamate, de culoare roșie, însă ele nu au cap. Acestea ar fi formele ușoare ale acneei. Pe de altă parte, acneea chistică este o formă mai acută a acestei afecțiuni și este caracterizată de niște umflături mari și dureroase, care sunt situate sub suprafața pielii.
Toate aceste tipuri de acnee au în comun înfundarea porilor cu bacterii, sebum și celule moarte ale pielii. Astfel, aceasta poate apărea cu precădere la persoanele cu tenul gras – înfundarea porilor cu sebum, dar și le cei care au o expunere mai mare la bacterii, fapt ce poate cauza acneea.
Așadar, cea mai bună metodă de prevenție a acneei este o curățare profesională lunară, care să înlăture atât celulele moarte de la suprafața pielii, cât și bacteriile de la suprafață și din profunzimea tenului. Totodată, acest tratament facial profesional asigură și o reglare a cantității de sebum și o hidratare de profunzime, care este un important factor precursor al acneei.
Hormonii joacă și ei un rol important în declanșarea acneei, de aceea, aceasta poate apărea cu precădere în adolescență, sarcină, menopauză sau menstruația.
Iar acum să vorbim despre soluții!
Abordarea tipică a acneii include antibiotice topice și sistemice, precum acid salicilic, peroxizi de benzoil și retinoizi sistemici. Probabil cel mai agresiv este tratamentul cu Roaccutane, care este o subtanță destul de invazivă și poartă după sine multe dificultăți și efecte adverse. Utilizarea tuturor medicamentelor și a cremelor devine foarte frustrantă, iar 60% dintre pacienți ajung să dezvolte rezistență la acestea; mai mult, ele pot necesita o perioadă de câteva luni bune înainte să își facă efectul.
La Moza Skin oferim tratamente care vindecă acneea, sursa acesteia, și previne reapariția ei. Trebuie să știi că tratamentele noastre nu au efecte adverse. Orice protocol de vindecare și prevenție a acneei trebuie să conțină, în mod obligatoriu, un tratament de curățare de suprafață și în profunzime, și de hidratare de suprafață și în profunzime: Hydrafacial!
Dacă vrei să vindeci acneea prin înlăturarea cauzei atunci terapia cu SPL(IPL) este ceea ce cauți! Sistemul IPL este singurul capabil să vizeze simultan atât bacteriile care cauzează acneea, cât și glandele sebacee. Aceste are două mecanisme prin care obține succesul: lumina albastră, verde și galbenă distrug bacteria saprofită care se dezvoltă în exces și colonizează glandele sebacee la pacienții cu acnee. Pe de altă parte, lumina roșie deteriorează termic glanda sebacee hiperactivă care proliferează sebumul și reduce inflamația. În plus, prin încălzirea cu lumină roșie se stimulează de asemenea și producția de colagen care ajută la vindecarea și îmbunătățirea aspectului pielii. Astfel, prin terapia cu SPL obținem:
· distrugerea bacteriilor acneice
· daune colaterale și contracția glandelor sebacee
· reducerea producției de sebum
· micșorarea porilor
· îmbunătățiri în modificări de culoare ale acneei tratate
· îmbunătățirea cicatricilor mici de acnee
După tratament apare un ușor eritem care persistă aproximativ 1-2 ore. Protocolul recomandat este de 8 ședințe, care se efectuează la o distanță de 2 săptămâni între ele. Pe toată perioada tratamentului trebuie evitată expunerea la soare și aplicare cremei SPF. Rezultatele mai bune apar dacă asociem acestui protocol și 2-3 ședințe de Hydrafacial, prin care să efectuăm regulat o curățare de suprafață și de profunzime a tenului. Astfel, prin curățări repetate, accentuăm efectul terapiei SPL fiindcă porii vor fi curați, iar lumina pătrunde mai bine la sursa problemei.
Dacă ai întrebări sau te simți neputincios în lupta cu punctele albe, negre, cu coșurile sau cicatricile post-acneice vino la Moza Skin! Doctorița noastră te va consulta, îți va oferi cea mai bună rutină de îngrijire a tenului acasă, cât și cel mai potrivit tratament pentru tine!
19 Aug 2024
07 Aug 2024
07 Aug 2024