Orar: Luni - Vineri: 08:00-20:00, Sâmbată: 09:00-17:00, Duminică: La cerere

Epilarea Definitivă în timpul menstruației - DA sau NU?

Te-ai întrebat vreodată dacă este indicat să îți faci ședințele de Epilare Definitivă în perioada ciclului menstrual? Iată sfatul medicului

Epilarea Definitivă în timpul menstruației - DA sau NU?

            Deja Epilarea Definitivă nu mai este o enigmă pentru majoritatea dintre noi. Și așa este și normal să fie având în vederea multiplele beneficii pe care le aduce aceasta în comparație cu metodele clasice de epilare. Gândește-te puțin la propriul tău corp: ”oare cum ar fi să scap definitiv de 95% din pilozitatea nedorită? Să nu mai fiu nevoită niciodată să recurg la epilator, ceară sau lama de ras....”.

          Epilarea Definitivă în timpul menstruației - DA sau NU?  Cu toate că a crescut atât de mult în popularitate, încă au rămas întrebări fără răspuns. Una dintre dilemele cu care se confruntă clientele noastre înainte să ne cunoască este dacă pot sau nu pot să își facă tratamentul de Epilare cu Laser în timpul menstruației. Vă propun să ne edificăm împreună asupra acestui aspect în rândurile ce urmează!

            În primul rând trebuie să știi că această întrebare nu are un răspuns corect sau greșit. Aceasta fiindcă experiența variază de la o persoană la alta. Ce trebuie să îți spunem din capul locului este faptul că Epilarea Definitivă nu este afectată de menstruație și nici vice-versa. Deci, din punct de vedere medical, poți să stai liniștită.

            Mai rămâne însă un aspect de clarificat: cum rămâne cu durerea? Este adevărat că în perioada menstruală și pre-menstruală suntem mai sensibile la durere; acest fapt se datorează producției scăzute de estrogen din această perioadă. Deci, dacă știi că de obicei ai un prag scăzut al durerii, ar fi bine să îți programezi ședința de Laser în afara acestei perioade. Totuși, după cum probabil deja știi, ne mândrim cu un echipament de tehnologie foarte avansată, care are încorporat un sistem de răcire infailibil. Cum se traduce acest lucru pentru tine? Practic, durerea este redusă la minimum fiindcă, înainte de aplicarea fiecărui flash, putem întâi acționa răcirea aplicatorului, care îți va amorți zona, iar tu nu vei mai simți decât o stare de rece pe zona pe care urmează să fie aplicat acel flash.

            Așadar, Epilarea Laser poate fi aplicată pe toată perioada lunii, inclusiv pe zona de inghinal, dacă tu te simți suficient de confortabil încât să porți un absorbant intern în timpul tratamentului. Dacă te știi o persoană sensibilă la durere, poate ar fi indicat să încerci să îți programezi ședințele de Epilare Laser în afara perioadei pre-menstruale și menstruale.

            În schimb, un aspect asupra căruia insistăm mult este folosirea de tratamente medicamentoase și a soarelui/solarului în perioada în care îți faci Epilarea Definitivă. Trebuie să știi că aceste două elemente cresc mult fotosensibilitatea pielii, lucru ce poate duce la arsuri în urma Epilării Definitive.

            În loc de concluzie îți spunem doar atât: faptul că ești la menstruație nu trebuie să reprezinte un stres pentru tine și nici un impediment în a-ți îndeplini dorințele. Specialistele noastre se vor asigura, pe tot parcursul procedurii, să îți reducă la minimum orice potențial disconfort. Oricare ar fi decizia ta, noi te primim cu brațele deschise, într-o atmosferă caldă și înțelegătoare, așa cum te-am obișnuit.

Copyright © - 2025 mozaskin.ro